Unii dintre noi tolerăm greu frigul si zilele înnorate de iarnă. Studiile clinice arată că un număr tot mai mare de oameni se confruntă cu ceea ce numim în termeni uzuali “depresia de iarnă”. Această stare pare să fie determinată de un dezechilibru biochimic la nivelul hipotalamusului. Acest dezechilibru este controlat de lipsa de lumină naturală din zilele scurte de iarnă.
Expunerea la lumină are un rol foarte important atunci când vine vorba de “depresia de iarnă” şi felul în care funcţionează organismul nostru. Când este întuneric glanda pineală (de la nivelul creierului) produce hormonul numit melatonină care determină o stare de somnolenţă, iar atunci când avem din nou acces la lumină acest hormon nu se mai produce şi “ne trezim”.
Astfel datorită lipsei de lumină solară în timpul lunilor de iarnă, cei care se confruntă cu “depresia de iarnă” au un nivel mai crescut de melatonină în timpul zilei, ceea ce cauzează stări de somnolenţă, lipsă de motivaţie şi o tendinţă mai crescută spre amânare.
“Depresia de iarnă” este caraterizată de modificări la nivelul dispoziţiei, nivel redus de energie, creşterea apetitului alimentar şi al greutăţii, stări de pasivitate şi retragere socială. Este un fenomen asemănător cu procesul de “hibernare” la animale în timpul sezonului rece.
Depresia de iarnă – sau în termeni clinici “tulburarea afectivă de sezon” poate afecta oamenii de orice vârstă, dar cel mai frecvent a fost identificată la tinerii cu vârsta între 18 şi 30 de ani. Această stare poate fi înrăutăţită dacă există şi alte probleme de sănătate mintală. Simptomatologia începe, de obicei, în luna septembrie, se intensifică până în ianuarie, şi o recuperare a stării afective este observată în lunile care anunţă primăvara.
Ca formă de intervenţie se recomandă aplicarea principiilor comportamentale, plimbările în aer liber şi expunerile la lumina soarelui.
